Această soluţie tradiţională japoneză transmisă din generaţie în generaţie este metoda perfectă pentru conservarea esenţelor lemnoase pentru mai bine de 100 de ani. Lemnul de răşinoase folosit îndeosebi la construcţia unor imobile sau a unor obiecte de mobilier poate fi tratat în aşa fel încât să reziste garantat mai mult timp printr-un procedeu extrem de simplu.
„Yakisugi” este o tehnică simplă, foarte veche, pe care meşterii japonezi o utilizau pentru finisarea şi protejarea suprafeţei exterioare a lemnului. Această tehnică japoneză pe înţelesul tuturor numită şi „carbonizare” constituie un procedeul la îndemâna oricui şi cu eficienţă maximă. La început scândurile de diferite esenţe în principal din răşinoase se ard la suprafaţă cu o flacără destul de puternică după care funinginea este curăţată de pe suprafaţa carbonizată cu perii speciale foarte aspre.
Peste scândurile curăţate de funingine şi spălate foarte bine se aplică un prim strat de ulei de tung care are proprietatea ca în contact cu aerul să se întărească perfect fiind primul lac natural folosit vreodată. Cu cât aplicăm mai multe straturi, cu atât pelicula de lac capătă consistenţă şi grosime crescând astfel rezistenţa lemnului în timp şi mai ales în faţa intemperiilor.
Poate fi considerată o soluţie ecologică extrem de eficientă şi datorită faptului că nu se folosesc niciun fel de substanţe chimice pentru tratarea esenţelor lemnoase. Scândurile astfel tratate pot fi folosite cu succes la placarea exterioarelor unor locuinţe, dar şi la construirea unor obiecte de mobilier de mare rafinament şi eleganţă. Toate acestea sunt pregătite să dureze chiar şi 100 de ani.
Sursa: John Neeman Tools via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro