Băncile din România sunt printre “campioanele europene” la categoria comisioane de administrare şi retragere. De exemplu, suntem una dintre puţinele ţări unde se taxează şi operaţiunea de interogare a soldului. Într-o ţară cu astfel de recorduri ar fi un lucru de bun simţ ca ATM-urile să te anunţe ce comision ai de plătit sau măcar că ai ceva de plătit.
Calculul comisionului pentru fiecare retragere nu este, ce-i drept, o practică comună în Europa, cel puţin decocamdata. Tehnologia însă există şi se dezvoltă în ţări că Germania, Italia sau Marea Britanie. Mai mult, în toate ţările europene, inclusive în România, există acele automate care permit efectuarea mai multor operaţiuni cum ar fi plata facturilor sau a ratelor şi care, atunci când este vorba despre retrageri de numerar, afişează clar comisionul. Chiar dacă respectivele automate nu aparţin băncilor ci unor instituţii specializate în intermedierea de plăti, modelul este acelaşi.
Până să ajungem acolo însă, poate un pas important ar fi introducerea unui simplu mesaj care să te anunţe că respectivă tranzacţie va fi comisionată. Acest lucru chiar se întâmplă în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, nu şi în România. La noi se pleacă de la ideea că “lumea ştie că se plăteşte comision dacă scoţi de la alt bancomat”.
400 de lei pierduţi pe cap de familie salariată
O familie de două persoane în cadrul căreia fiecare membru câştigă câte 2.500 de lei (undeva pe media veniturilor din Bucureşti) plăteşte anual comisioane totale de aproximativ 200 de lei pentru doar 10 retrageri de la ATM în fiecare luna, potrivit unui calcul realizat de Capital cu date de la Finzoom. Această suma include şi comisionul de administrare a cardului la valoarea să medie. Pe de altă parte, dacă cele două persoane deţin un card emis de o banca a cărei reţea de bancomate este redusă, apare posibilitatea că respectivele persoane să fie nevoite să retragă bani fie direct de la ghişeul băncii, fie de la ATM-ul altei bănci. În această situaţie, sumele plătite anual se dublează ajungând să depseasca 400 de lei.
Sursa: Capital
>