Descoperirea care RĂSTOARNĂ teoria despre EVOLUŢIA vieţii pe Terra

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Oamenii de ştiinţă vin cu o nouă teorie contrazice tot ceea ce ştiam despre evoluţia vieţii pe Terra, scrie Descopera.ro.

În viziunea asupra evoluţiei animalelor pe Pământ, spongierii au purtat multă vreme titlul de „cele mai vechi animale”, fiind considerate cele mai primitive forme de viaţă animală. Dar poziţia lor de strămoşi ai tuturor animalelor este acum contestată, ca urmare a unor noi descoperiri ce sugerează că un alt grup de vieţuitoare, asemănătoare cu meduzele, ar sta la baza arborelui filogenetic al animalelor.

Ctenoforele sunt animale marine – oarecum asemănătoare meduzelor, deşi fac parte dintr-o încrengătură separată; ele sunt prădătoare şi, spre deosebire de spongieri, sunt  înzestrate cu un sistem nervos şi posedă celule complexe care sunt întâlnite la animalele cu simetrie bilaterală (printre acestea aflându-se şi oamenii.)

Datorită acestor particularităţi, a părut multă vreme evident că spongierii sunt mai primitivi ca alcătuire şi, ca urmare,  ar fi apărut  anterior ctenoforelor (şi altor animale) şi că ei ar trebui să stea la baza arborelui filogenetic al tuturor animalelor.

Toate animalele de azi descind dintr-un trunchi comun, care s-a împărţit în mai multe ramuri în urmă cu 650 de milioane de ani.

Deşi modul în care s-au succedat evenimentele este încă dezbătut, era general acceptată ideea că primele animale au fost spongierii străvechi.

„Când înveţi despre modul în care au evoluat animalele, ţi se spune că strămoşul comun al tuturor animalelor avea probabil o structură foarte simplă şi că, odată ce animalele dobândesc un sistem nervos şi muşchi, nu mai pierde niciodată aceste caracteristici”, spune Joseph Ryan, de la National Institutes of Health din Bethesda, SUA.

Însă, recent, o serie de analize genetice asupra unei singure gene a dus la concluzia că animalele cele mai primitive ar putea fi ctenoforele şi nu spongierii.

Este un rezultat neaşteptat deoarece ctenoforele par mai evoluate decât spongierii, având, de exemplu, structuri complexe precum cele nervoase.

Descoperirea contrazice două idei fundamentale al gândirii biologice în privinţa evoluţiei animalelor: aceea că primele animalele aveau o structură simplă şi că, odată ce animalele dobândesc, prin evoluţie, trăsături complexe, le păstrează.

Sursa: Realitatea.net

>


Adaugă un comentariu

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume