“Toţi aceşti factori au efect cumulativ”, spune dr. Angelos Halaris de la Universitatatea Loyola, psihiatru specializat în tratarea depresiilor. “Observăm o creştere a numărului de cazuri de depresie în prima săptămână de după sărbători şi în tot restul acestei luni.”
Starea de moleşeală de după sărbători se suprapune, la unele persoane, peste un tip special de depresie, caracteristică anotimpului rece: tulburarea afectivă sezonieră (SAD). În plus, dacă vremea în această perioadă a anului este foarte friguroasă, acest fapt constituie un factor de stres suplimentar perntru organism, ceea ce amplifică problema.
Se crede că SAD este asociată cu un dezechilibru chimic la nivelul creierului, determinat de insuficienta expunere la lumină în timpul zilelor scurte şi înnorate ale iernii.
Lumina intensă, spune dr. Halaris, afectează biochimia creierului în mod pozitiv şi poate acţiona, astfel, ca un anti-depresiv. Prin urmare, recomandă medicul, dacă puteţi suporta frigul, ieşiţi afară din casă în timpul zilei, chiar dacă este înnorat. În casă, trageţi draperiile şi ridicaţi jaluzelele pentru a permite pătrunderea luminii naturale.
Problema nu trebuie neglijată: la nevoie, SAD poate fi tratată eficient prin fototerapie (expunerea la anumite tipuri de lumină), medicamente antidepresive şi/sau psihoterapie. Un dispozitiv modernfoloseşte, de exemplu, o bentiţă specială, cu surse de lumină incorporate, care transmite lumina spre retină şi care poate fi purtată atât afară, cât şi în casă.
Sursa: RomaniaTV
>