Deasupra prăpastiei: Cea mai nouă ATRACŢIE TURISTICĂ din Europa, la aproape 4 kilometri altitudine

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Compagnie du Mont Blanc inaugurează, sâmbătă, o cabină din sticlă pe vârful Aiguille du Midi, la 3842 de metri altitudine, în masivul Mont Blanc.

“Pas dans le vide”, noua atracţie turistică din masivul Mont Blanc, nu este recomandată celor care au rău de înălţime, relatează dailymail.co.uk. Vârful Aiguille du Midi, unde se află construcţia, oferă o panoramă de 360 de grade asupra Alpilor şi a celor mai înalte vârfuri din Franţa, Italia şi Elveţia. Spre sud se observă vârful Mont Blanc, iar în jos, o prăpastie de peste 1.000 de metri.

Compagnie du Mont Blanc a amplasat o cabină din sticlă pe vârful Aiguille du Midi, din Masivul Mont Blanc, în apropierea localităţii Chamonix. ”Pas dans le vide”, aşa cum a fost denumită atracţia turistică, face parte din planul de reabilitare a centrului pentru vizitatori din zonă.

Accesul se face cu ajutorul unei telecabine, amplasată la cea mai mare altitudine din Europa, care urcă turiştii până la o înălţime de 2.317 metri. Acolo, cei care doresc să continue călătoria schimbă cabina şi urcă aproape vertical, fără piloni de susţinere, până la 3.777 de metri, de unde, până în vârf, se urcă cu liftul.

De pe Aiguille du Midi se observă vârfuri şi mai înalte, ca Dome du Gouter (4.304 metri), Refuge Vallot (4.362 metri), Maudit (4.365 metri), Mont Blanc du Tacul (4.248 metri) şi, bineînţeles, Mont Blanc (4.810 metri).

Un purtător de cuvânt al Compagnie Mont Blanc a spus că “amatorii de senzaţii tari se vor bucura de această cabină, care este suspendată deasupra prăpastiei”. Cabina, la care se ajunge de pe terasă, are trei pereţi, tavanul şi podeaua din sticlă şi oferă o imagine de care nu se bucurau decât alpiniştii.

Sursa: Realitatea.net

>


Adaugă un comentariu

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume