O cameră de supraveghere a surprins o situaţie dificilă pentru o adolescentă din China, care pur şi simplu a fost înghiţită de o gaură imensă, apărută în urma surpării trotuarului pe care aceasta se deplasa. Din fericire, oameni de bine i-au sărit rapid în ajutor şi această experienţă traumatizantă s-a sfârşit cu bine, femeia fiind scoasă în viaţă din capcana neobişnuită.
Nimic nu prevestea ce avea să i se întâmple acestei tinere care se deplasa liniştită pe un trotuar din oraşul chinez Xi’an. Dintr-o dată, pavajul de sub picioarele ei s-a surpat şi adolescenta a căzut in gol, într-o gaură adâncă. Se pare că această porţiune de trotuar era acoperită doar la suprafaţă, iar dedesubt se formase un gol de aproximativ 6 metri adâncime.
Prezenţa de spirit a unui taximetrist a făcut ca acţiunea de salvare să decurgă destul de bine. Situaţia era destul de dramatică iar taximetristul s-a aventurat imediat pentru a o salva pe tânără. El a fost primul care a coborât în groapă, până la sosirea echipelor de salvare.
„Am strigat la ea, dar nu a răspuns. După ce am scuturat-o un pic, ea şi-a revenit” – a declarat Wang Wei, şoferul de taxi care sărise în ajutorul tinerei.
Între timp au sosit şi echipele de pompieri, care au coborât o scară, cu ajutorul căreia au putut să-i scoată la suprafaţă, mai întâi pe tânără aflată în stare de şoc, apoi pe taximetristul salvator. Numeroşi cetăţeni s-au adunat în jurul gropii, unii dintre ei filmând cu telefoanele mobile acţiunea de salvare.
După cum putem vedea, eroii sunt pretutindeni. E o stare de spirit în interiorul fiecăruia dintre noi care dezvăluie adevărata noastră natură!
Sursa: Youtube
Autor text: LiveBiz.ro