Concursurile muzicale au menirea de a descoperi voci de excepţie, capabile să impresioneze profund pe oricine şi ajungă la coarda sensibilă a oricărei inimi. Când această fetiţă a păşit pe scena audiţiilor show-ului „The Voice Kids Holland”, nimeni nu se aştepta la o asemenea voce. Cu un talent vocal incredibil, ea a reuşit să-i încânte de la primele acorduri atât pe juraţi, cât şi întreaga asistenţă.
Interpretând cu multă sensibilitate „Somewhere Over The Rainbow”, o piesă de notorietate din anul 1938, cântată în varianta originală de celebra Judy Garland, Anna, o fetiţă de numai 11 ani, a atras atenţia celor trei membri ai juriului care şi-au întors instantaneu fotoliile spre scenă.
Micuţa interpretă a ascultat foarte bine această melodie studiind-o cu multă atenţie pentru ca acum, în cadrul audiţiilor, să îi poată da viaţă într-o manieră remarcabilă. Vocea ei sensibilă şi expresivă a fost apreciată de cei trei juraţi la reala ei valoare. Nu e uşor pentru vârsta ei să-şi moduleze vocea într-un mod atât de armonios.
Vocea Annei este extrem de melodică şi pur şi simplu încântătoare. Cei din juriu par să se întrebe dacă este chiar adevărat ceea ce aud. Pentru vârsta Annei, aptitudinile sale vocale sunt uluitoare. Chipul ei de înger exprimă întreaga emoţie pe care o poate transmite această melodie nepreţuită, iar prezenţa ei scenică impecabilă completează în mod fericit întreaga reprezentaţie. Melodia „Somewhere Over the Rainbow “a fost scrisă de Yip Harburg şi Harold Arlen în 1939, iar prima înregistrare audio a avut-o ca interpretă pe inegalabila Judy Garland.
Sursa: The Voice Kids via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro