Bebeluşul înoată alături de mama lui… dar în momentul în care se scufundă? Fără cuvinte!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Încă de la cele mai fragede vârste, copiii pot practica fără restricţii acest sport. Deşi nu există o vârstă ideală la care bebeluşul poate fi dus la înot, unii instructori susţin că până şi nou-născuţii pot fi iniţiaţi în tainele acestui sport în timp ce alţii recomandă vârsta de trei luni ca fiind cea mai potrivită.

Înotul este o activitate complexă, care aduce bebeluşului o multitudine de beneficii, de la cele fizice până la cele psihice. Este ştiut faptul că mişcarea în apă tonifică musculatura, contribuind la o dezvoltare armonioasă a întregului organism.

Mai mult decât atât, bebeluşii cu vârste până în patru luni pot fi învăţaţi cu mult mai uşor decât adulţii să înoate, deoarece până la această vârstă copiii nu cunosc sentimentul de “frică de apă”, susţin specialiştii.

Statistic vorbind, majoritatea copiilor iubesc să se bălăcească sau să se joace în apă, iar nou-născuţi până la vârsta de 3 luni deţin reflexe pe care le utilizează pentru a înota.

Filmuleţul de mai sus surprinde imagini pline de dragoste, în care micuţii înoată alături de părinţii lor la Centrul de Nataţie pentru Bebeluşi din Barcelona, Spania.

Sursa: lenoarmi via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume