Concursurile de talente scot în evidenţă voci extraordinare care aduc uneori chiar lacrimi de emoţie în colţul ochilor spectatorilor. În cel de-al patrulea sezon al concursului „The Voice”, Christopher Michael cunoscut cu numele de scenă „Chris Mann”, a susţinut reprezentaţie de excepţie.
Originar din Wichita, Kansas, Chris Mann a impresionat până la lacrimi asistenţa, dar şi juriul concursului „The Voice”, interpretând cu multă sensibilitate piesa „You Raise Me Up” cântată în original de îndrăgitul Josh Groban. Binecunoscuta piesă a fost o alegere perfectă pentru a scoate în evidenţă vocea lui incredibilă care l-a făcut să strălucească pe scena concursului. Reprezentaţia lui remarcabilă a făcut să vibreze inimile tuturor celor prezenţi.
Chriss Mann a început interpretarea piesa cu mult calm, pentru ca mai apoi să crească în intensitate. Ajungând la potenţialul său maxim, alături de el a urcat pe scenă şi un cor care i-a susţinut interpretarea într-un spectacol de muzică şi mişcare cu totul aparte.
Într-un colţ al scenei, un interpret în limbajul mimico-gestual reda cu aceeaşi pasiune ca şi Chris mesajul sensibil al melodiei astfel încât toată lumea să poată înţelege conţinutul cântecului. Întregul spectacol a fost extraordinar şi a reuşit să o facă extrem de mândră pe cea în a cărei echipa se afla Chris, şi anume pe Christina Aguilera.
Sursa: The VoiceUk via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro