Cea mai rapidă metodă de a împături un tricou.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Sunt atâtea probleme în ziua de astăzi iar timpul nu e niciodată suficient pentru a le rezolva pe toate. Care e soluţia? Să găsim mici trucuri care să ne ajute să eficientizăm timpul care trece de multe ori cu viteza luminii. O cămaşă sau un tricou pot fi uşor împăturite printr-o modalitate foarte rapidă dar şi facilă. Iată cum.

Primul pas: Întindem tricoul sau cămaşa pe un plan drept, cum ar fi o masă sau un blat.

Pasul doi: Trasăm două linii imaginare. Prima la jumătatea aproximată a tricoului, iar cea de-a doua, perpendiculară pe prima, dar care se întretaie cu aceasta la aproximativ 10 cm de marginea laterală a tricoului.

Am putea denumi punctul de intersecţie al celor două linii cu A, punctul de pornire din partea de sus a liniei verticale cu B şi cu C punctul final al liniei verticale, care coincide cu tivul.

Pasul trei: se apucă tricoul sau cămaşa cu mâna stângă în punctul A şi cu mâna dreaptă în punctul B. La final trecem cu mâna dreaptă peste punctul A, unind punctul B cu punctul C.

Aşezăm cămaşa sau tricoul pe masă şi vom rămâne uimiţi de rezultatul obţinut… totul este împăturit cu mare precizie. Mai rămâne să împăturim încă o dată.

Este nevoie de câteva exerciţii după care totul va deveni extrem de uşor de împachetat. Conform schemei descrise mai sus, ne sunt necesare doar câteva secunde. Mult succes la împachetat!

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume