Tuturor ne place pizza, dar ce facem atunci când vrem sa păstrăm jumătatea neconsumată în aşa fel încât ea să rămână mereu proaspătă şi să ocupe un loc restrâns în frigider? Nimic mai simplu... apelăm la cutiile de pizza denumite sugestiv „Greenbox”.
În acest videoclip veţi vedea cum banala cutie de pizza a fost regândită în aşa fel încât să-şi găsească o mai mare utilitate. Partea de sus a acestei cutii se poate împărţi cu uşurinţă în patru pătrate egale, prin simplă rupere a cartonului, urmărind o linie cu perforaţii. Pe acestea poate fi servită jumătate de pizza în porţii egale, exact ca pe nişte farfurii.
Doar câteva modificări ne despart de obţinerea unei cutii mai mici în care putem păstra ceea ce a rămas pentru mai târziu. Această cutie nu numai că ocupă un loc rezonabil în frigider, dar elimină nevoia de a apela la alte ambalaje (folie de plastic, de aluminiu sau pungi din plastic).
Suntem conştienţi că natura trebuie protejată de poluare, mai ales de acele deşeuri care nu fac decât rău mediului înconjurător. Este momentul să abordăm o atitudine eco şi să găsim cele mai eficiente metode şi materiale reciclabile, iar cutia verde pentru pizza este una dintre acestea.
Eco Incorporated (ECO) deţine brevetul pentru „Greenbox” şi potrivit misiunii companiei, această cutie revoluţionară are o utilitate sporită, este confecţionată din materiale 100% reciclabile, suplinind totodată nevoia folosirii altor ambalaje, care nu întotdeauna sunt reciclabile.
Sursa: greenboxny via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro