Mulţi dansatori talentaţi încearcă să impresioneze publicul în faţa căruia pun în scenă momente artistice originale. Deşi de multe stilul de dans impune anumite mişcări şi paşi de dans, există reprezentaţii care ne uimesc pur şi simplu printr-o coregrafie incredibilă.
Orice artist îşi doreşte să-şi facă cunoscută valoarea talentului său. Junior şi Emily sunt, după cum vedem, doi tineri extrem de talentaţi, iar dansul nu mai are niciun secret pentru ei. În anul 2013 au participat la festivalul de dans „Salsafest”, în cadrul căruia au prezentat un moment artistic uimitor.
Pe ritmuri senzuale de salsa cei doi parteneri au încântat publicul cu o reprezentaţie de zile mari. Sincronizarea perfectă a mişcărilor, prizele cu o precizie uimitoare, dar şi piruetele ameţitoare i-au lăsat pe toţi fără cuvinte.
Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca acest dans consacrat, ce a fost dansat de atât de multe generaţii, să poată fi pus în scenă într-o manieră modernă, de mare virtuozitate. Ceea ce ei încearcă să facă pe scenă e ceva diferit şi original, iar rezultatul este extraordinar.
Junior şi Emily execută o coregrafie care exprimă mişcările senzuale şi paşii de salsa, însă într-un stil propriu. Cele mai frumoase sunt piruetele însoţite de mişcări de braţe pline de expresivitate şi creativitate care conferă o spectaculozitate deosebită întregii lor reprezentaţii.
Nu e de mirare că perechea de dansatori a primit aplauze la scenă deschisă, fiind astfel răsplătiţi pentru talentul lor extraordinar.
Sursa: Philadelphia Salsafest via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro