Să ai lângă tine o pisică este o adevărată bucurie, însă să ai parte şi de compania puiuţilor săi este cu atât mai frumos. Drăgălăşenia micilor pui de felină nu are termen de comparaţie, acest lucru fiind demonstrat de nenumărate filmuleţe postate pe internet ale căror vedete principale sunt tocmai aceste animăluţe gingaşe.
Chiar dacă pisica celor care au surprins aceste imagini a dat naştere mai multor pui, unul dintre ei face ce face şi reuşeşte întotdeauna să facă multă gălăgie. Cu vocea sa piţigăiată, acest micuţ pisoiaş din rasa „Munchkin” îşi face serios simţită prezenţa atunci când stăpânii săi nu îi acordă atenţia cuvenită.
În timp ce frăţiorii săi se plimbă liniştiţi prin casă, simpaticul motănel miaună fără încetare, de parcă şi-a dori să le spună stăpânilor săi că ceva îl nemulţumeşte total. Nici măcar prezenţa mamei sale nu îi aduce liniştea şi cât e ziua de lungă el se mişcă de colo colo şi-şi plânge de milă în stilul său caracteristic.
Dacă i-o fi foame, sete, sau chiar somn, nu avem cum să ne dăm seama doar din aceste imagini, însă cert e că micuţul are câteva „doleanţe” pe care le cere pe un ton destul de hotărât. Nu ai cum să nu te binedispui instantaneu atunci când priveşti acest motănel extrem de adorabil!
Sursa: Kepa Uz Sirds TV via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro