Gorilele, cele mai apropiate „rude” ale oamenilor, ne surprind adeseori cu reacţii neaşteptate care ne impresionează profund. Ambam este o gorilă deosebită care nu conteneşte să uimească vizitatorii din întreaga lume cu comportamentul său adorabil.
Ambam este o gorilă cu spate argintiu care s-a născut în anul 1990 la „Howletts”, un parc pentru animale sălbatice situat în Marea Britanie şi care acum trăieşte în rezervaţia „Port Lympne” din aceeaşi ţară. Fiind un exemplar impresinant, gorila măsoară 1,82 metri în înălţime şi cântăreşte aproximativ 220 de kilograme.
După cum vedem în aceste imagini, gorila se comportă asemeni oamenilor adoptând poziţia bipedă şi plimbându-se cu multă naturaleţe. Această gorilă a devenit cunoscută în mediul virtual după ce a fost filmată în timp ce se plimba în habitatul ei asemeni unei fiinţe umane.
Rămânem fără cuvinte în momentul în care îl vedem pe Ambam patrulând asemeni unui semen de-al nostru, ba chiar uitându-se peste umăr şi întorcând uşor capul. Este incredibil cât de lejeră este deplasarea gorilei.
Având în vedere că aceste primate au ADN-ul aproape identic cu cel al nostru, este oarecum explicabilă această asemănare izbitoare în ceea ce priveşte comportamentul lor. Cu toate acestea, Ambam rămâne deocamdată una dintre puţinele gorile care au adoptat vreodată mersul biped.
Sursa: ODN via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro