Concursurile de talente precum „X Factor” reuşesc să aducă an de an în faţa publicului mulţi oameni talentaţi şi motivaţi. Atunci când decid să participe la o astfel de ccompetiţie, concurenţii încearcă să demonstreze cât mai bine faptul că locul lor este acolo. Acesta este şi cazul lui Jacob „Jake” Quickenden, un tânăr de 27 de ani, originar din Scunthorpe, Anglia, care îşi începuse reprezentaţia destul de promiţător.
Ţinându-şi în mâini cu multă mândrie chitara preferată, Jake a păşit în faţa juriului „X Factor” pentru a interpreta superba melodie „All of me”, ce poartă semnătura lui John Legend. Foarte încrezător că îşi poate etala cu succes abilităţile vocale, Jake a început să cânte acompaniindu-se cu chitara şi iniţial părea să îi fi câştigat pe câţiva dintre membrii juriului. Văzând că totul decurge bine, concurentul a considerat apoi că ar fi indicat să învioreze puţin ritmul. Acesta a fost însă momentul în care a fost oprit de cunoscuta cântăreaţă Mel B (fosta membră Spice Girls), fiind nemulţumită de prestaţia sa.
Motivul pentru care juriul nu a fost impresionat de interpretarea tânărului era unul simplu şi anume acela că el nu reuşea să le transmită nimic prin modul său de a cânta această piesă. Văzând însă că are potenţial, Simon Cowell a decis să îi mai acorde o şansă lăsându-l să treacă la cea de-a doua melodie pregătită, „Say something”.
Chiar dacă audiţia nu a început minunat, juraţii nu au regretat apoi că i-au oferit o nouă şansă. Gândindu-se la pierderea fratelui său de numai 19 ani care suferea de mult timp de cancer osos, Jake parcă a intrat în transă şi a cântat numai pentru acesta. Durerea i se citea pe chip, iar emoţia se transfera asupra audienţei prin versurile interpretate exemplar. Modul în care tânărul a reuşit să dea viaţă acestei melodii a fost copleşitor, el stăpânindu-şi cu mare greutate lacrimile, lucru pe care cei care îl urmăreau cu multă atenţie nu au putut să-l facă. De această dată totul a avut o însemnătate, iar prestaţia sa a avut emoţie şi substanţă.
Datorită faptului că a avut puterea de a-şi exprima suferinţa prin intermediul unui cântec emoţionant, Jake i-a convins pe toţi membrii juriului, care parcă au şters cu buretele momentul de la început care nu a decurs aşa cum trebuia. Pentru interpretarea sa incredibilă, tânărul a primit patru voturi favorabile care l-au propulsat în etapa următoare a concursului.
Sursa: The X Factor UK via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro