Contrar părerii oamenilor asupra faptului că civilizaţia este de nezdruncinat, iată că natura ne dovedeşte de fapt cât de slabă este aceasta în faţa sa. Trecerea timpului peste construcţiile realizate de om nu s-ar vedea dacă acestea ar fi bine îngrijite. Însă nu întotdeauna omul are grijă de ceea ce realizează, din acest motiv natura devine cea puternică, recuperând astfel teritorii care i-au fost confiscate de omenire.
Ar trebui să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne gândim un pic la cum ar arăta planeta noastră în cazul în care noi am abandona-o. Într-adevăr, multe cercetări au concluzionat că natura ne-ar înlocui destul de repede. Multe oraşe ar fi re-colonizate şi multe dintre clădiri ar începe să se prăbuşească la scurt timp după dispariţia oamenilor. Istoria omenirii ne învaţă că multe civilizaţii s-au prăbuşit în urma unor factori climaterici, economici sau a migrării în masă, dar şi a războaielor şi tulburărilor sociale. Civilizaţia a cuprins teritorii vaste datorită dezvoltării societăţii umane şi a culturii, toate acestea în folosul omenirii şi în detrimentul naturii. Dar când oamenii renunţă la ceea ce au construit, natura îşi reia drepturile. Iată câteva fotografii impresionante în care natura este cu adevărat uimitoare şi câteva dintre poveştile lor.
1. Un copac ce a crescut într-o veche pianină, Fort Ord, California.
Un copac a crescut printr-un pian vechi, abandonat într-o zonă împădurită din Monterey, California. La prima vedere pare un obiect de artă intitulat „Dulcea Răzbunare”, de fapt este un fel de suprapunere interesantă – un copac care devorează încet un pian al cărui lemn a fost luat iniţial de la un alt arbore.
2. Copacii învingând betonul în Hong Kong.
Chiar şi în mijlocul metropolelor natura nu se lasă învinsă. Dimpotrivă, copacii crescuţi printre betoane dau naştere la imagini apocaliptice. Făcându-şi loc până la înălţimi considerabile, chiar mai înalte decât clădirile abandonate, aceşti copaci creează un contrast uimitor cu clădirile noi din apropriere. Astfel, copacii protestează faţă de betonul ce îi înconjoară, arătând că natura nu poate fi scoasă din contextul urban, chiar şi într-un mare oraş ca Hong-Kong-ul, una din cele mai aglomerate metropole din lume.
3. Cale ferată interioară abandonată în Paris.
Mica Centură a Parisului este o relicvă care a supravieţuit unei epoci apuse, o cale ferată închisă din anul 1934. În mijlocul oraşului, această cale ferată este un mod minunat de a vedea Parisul dintr-o perspectivă diferită de bulevardele moderne ce se deschid la câteva sute de metri mai încolo. Această arteră a devenit un paradis pentru plante şi flori, oferind parizienilor o oază de calm şi linişte în mijlocul uneia din cele mai aglomerate capitale europene. Această locaţie a reprezentat una dintre primele linii de transport urban, dar a fost abandonată atunci când s-a început construcţia metroului.
4. Bicicleta înghiţită de un copac din Vashon Island, Washington.
Un tânăr şi-a lăsat bicicleta ancorată de un copac din curtea casei părinteşti. Atunci când a plecat la război, în 1914, nimeni nu ştia ce se va întâmpla peste ani. Tânărul nu s-a mai întors, nelăsând arborelui nicio alegere, decât accea de a se dezvolta în jurul bicicletei. Este incredibil faptul că această bicicletă stă acolo de peste 100 de ani.
5. Mall abandonat transformat în acvariu, Bangkok.
Jesse Rockwell, un fotograf curios, a avut o surpriză atunci când a descoperit un mall abandonat în Bangkok. Subsolul acestuia a fost inundat în urma unui incendiu care a avut loc în anul 1999. Cineva a avut curiozitatea de a popula acest subsol cu peşti exotici. Astăzi, subsolul fostului mall din Bangkok a devenit un acvariu impresionant.
6. Moară veche abandonată în Sorrento, Italia.
Unele dintre cele mai faimoase ruine din lume pot fi găsite în Italia. Construcţia ar fi fost ridicată în secolul al şaselea î.Hr.şi este situată în mijlocul unei crevase ce a fost creată de un cutremur în urma unei erupţii vulcanice preistorice. Zona a fost considerată nepotrivită pentru locuit din cauza condiţiilor extrem de umede din acest loc. Clădirea a fost în cele din urmă complet abandonată.
7. Parc de distracţii abandonat.
Un parc de distracţii abandonat ce a fost construit peste un cimitir al nativilor americani care se crede că e bântuit. Ce poate fi mai înfricoşător de atât? Proprietarul a fost Mitchell Clay, primul colonist alb din America. În anii 1970 terenul a fost folosit pe post de parc de distracţii şi alte activităţi în aer liber. Un monument tăcut în marea de verdeaţă care îl inundă.
8. Cimitirul de Automobile Vintage, Belgia.
Cimitirul maşinilor din Chatillon oferă o uimitoare privelişte. Sute de maşini de epocă abandonate, mâncate de rugină şi invadate de verdeaţă, bântuie din 1945 o pădure din apropiere. Partea stranie este că maşinile par să fi fost lăsate în urmă într-o mare grabă, ca şi cum s-ar fi blocat în trafic. De fapt, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii americani şi-au abandonat maşinile în această pădure, pentru că nu şi-au permis să le transporte acasă. Pădurea s-a transformat astfel într-un mare cimitir de maşini, o atracţie unică pentru turiştii din întreaga lume.
9. Oraş minier scufundat sub nisip, Namibia.
Trecutul oraşului Kolmanskop este presărat de legende care rivalizează cu cele ale oraşelor ridicate în goana după aur din America. Povestea spune că oraşul a fost „fondat” de un german, un muncitor pe nume Zacharias Lewala, care în 1908 a descoperit la doar câţiva kilometri un diamant. De atunci febra diamantelor a transformat zona într-o colonie germană. Mulţi imigranţi s-au stabilit aici fondând un orăşel. Cu toate acestea, după Primul Război Mondial valoarea diamantelor a scăzut şi încetul cu încetul locuitorii au părăsit această zonă, abandonând case şi bunuri, lăsând nisipul deşertului să invadeze zona. Aici totul demonstrează că în faţa lucrurilor create artificial, forţa naturii este mai puternică.
10. Cale ferată veche de 160 de ani - în prezent abandonată, Paris.
Fotograful francez Pierre Falk s-a documentat serios asupra dispariţiei Tunelului de Fier al căii ferate pariziene, care a fost abandonat în urmă cu peste 80 de ani. În vârstă de 160 de ani şi cu lungime de 32 km, această cale ferată înconjura Parisul în timpul Revoluţiei Industriale şi a fost folosită între anii 1852-1934. Fotograful surprinde declinul lent al căii ferate, deoarece timpul a făcut ravagii, devenind tot mai ruginită şi înghiţită de iarbă şi buruieni.
11. Nava veche de 102 ani abandonată în Sydney, Australia.
Pentru toţi cei a căror inimă începe să bată mai repede atunci când văd ceva vechi şi abandonat, Homebush Bay din Sydney este locul ideal pentru a-l vizita. Folosită în cel de-al Doilea Război Mondial, SS Ayrfield este o navă veche de 102 ani ce a fost abandonată în acest golf. Cu siguranţă un obiectiv impresionant datorită vegetaţiei luxuriante ce s-a dezvoltat în coca ei ruginită. Copacii de mangrove crescuţi în acest habitat au câştigat lupta cu muntele de metal. Ce privelişte incredibilă!
12. Rădăcini de copaci ce au acaparat trotuarul.
Un lucru e sigur: copacii sunt cei ce vor moşteni pământul şi nu putem face mai nimic pentru a-i opri. Ei complotează neîncetat pentru a distruge omenirea şi acest fapt nu e cunoscut de multă lume. Atunci când oamenii întorc spatele naturii, aceasta găseşte de fiecare dată o modalitate de a câştiga. În cele din urmă, natura cucereşte tot, începând cu aceste dale de trotuar.
13. Conac abandonat în apropiere de Kilgarvan, Irlanda.
Când ocupanţii acestui conac de lângă Kilgarvan, Irlanda, au părăsit camerele lor regale, o întreagă serie de plante care de care mai frumoase aşteptau liniştite, gata să crească şi să le ia locul. O fostă bijuterie arhitectonică, uitată însă pe nedrept.
14. Gara abandonată în Abkhazia, Georgia.
Aceasta este o staţie de cale ferată abandonată din Abhazia, un fost teritoriu rusesc. Acest loc a rămas nefolosit încă de la prăbuşirea fostei URSS – calea ferată făcând legătura între Abhazia şi Rusia. În această staţie de cale ferată lăsată în voia naturii arhitectura sovietică îşi face cu greu simţită prezenţa prin vegetaţia crescută din abundenţă între coloanele de beton. Cu siguranţă acest loc ar câştiga premiul într-un film science-fiction cu o civilizaţie decimată după un dezastru major.
15. Turnul de răcire IM Power Plant, Belgia.
V-aţi întrebat vreodată cum arată interiorul unui turn de răcire? Turnul de răcire abandonat de IM Power Plant din Belgia este uriaş şi arată în interior ca dintr-un film S.F. Această construcţie are o formă de hiperboloid, un standard de proiectare pentru acest tip de turnuri. Din păcate, Centrală electrică din Monceau-sur-Sambre şi-a încetat funcţionarea încă din anul 2006 şi este pe lista de demolări a autorităţilor.
16. Oraş de pescari abandonat în Kamchatka, Rusia.
Oamenii care văd această imagine în primul rând cred că a fost manipulată digital – că nu poate fi reală. Cu toate acestea, este o clădire adevărată dintr-un oraş de pescari abandonat din Kamchatka, Rusia. Atunci când URSS a încetat să mai existe, aceste oraşe de pescari au devenit inutile din punct de vedere economic, nemaifiind profitabile, astfel încât au fost abandonate. Şi din nou natura a luat înapoi ceea ce i-a aparţinut.
Ruinele templului din provincia Siem Reap, situat la marginea Parcului Arheologic Angkor din Cambodgia. Acest templu uitat reprezintă ruinele antice ale capitalei Angkorian ce făcea parte din Imperiul Khmer (secolul al 9-lea-al 13-lea d.Hr.). Uriaşele rădăcini ale copacilor seculari se revărsă peste pereţii templului ca un ţărm invadat de apă. Şi aici trecerea timpului a dat întâietate naturii.
18. Camera de hotel abandonată.
Într-un orăşel din Erfurt, Germania, se află un hotel ars şi abandonat. Această cameră liniştită pare departe de agitaţia oraşului. Încet, aceasta a fost ocupată integral de natură şi nu sunt mulţi care ştiu de ciudata frumuseţe care se află în interiorul acestui hotel, aflat la doar câţiva metri de trotuar.
19. Oraşul-fantomă Pripyat, Ucraina.
După zeci de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, aşezările din jur sunt încă oraşe fantomă, cu mii de locuinţe abandonate şi lăsate în ruină.
Singurul lucru pe care trebuie să vi-l amintiţi despre Mama Natură, este că, indiferent de cât de mult vom încerca să o ţinem în frâu, ea găseşte întotdeauna o modalitate de a-şi continua drumul. Cel puţin, în unele cazuri, răzbunarea sa este incredibil de frumoasă.