Reflexul de a-şi ţine respiraţia în timpul scufundărilor în apă pare destul de natural pentru mulţi copii. Micuţa din aceste imagini ne dovedeşte acest lucru prin simplul fapt că îşi poate menţine corpul la suprafaţa apei, iar în momentul în care ajunge să facă unele scufundări viaţa nu îi este pusă în pericol în niciun fel.
Penelope Rose este o fetiţă adorabilă de numai şapte luni care sub atenta supraveghere a părinţilor săi reuşeşte să înoate cu o lejeritate uimitoare. Pentru ea înotul pare o adevărată relaxare şi nu are nicio teamă de volumul mare de apă din jurul ei.
Atât mama cât şi tatăl micuţei o conduc cu multă grijă în această activitate încurajând-o în permanentă şi oferindu-i acea siguranţă de care ea are nevoie. Fără îndoială că bebeluşul a ajuns la astfel de performanţe în urma unor exerciţii repetate de acomodare cu apa din piscină. După cum vedem, micuţa este capabilă să îşi controleze mişcările corpului sub apă, dar mai ales să iasă la suprafaţă cu destul de multă uşurinţă.
Înotul este o activitate minunată pentru dezvoltarea şi creşterea armonioasă a organismului, pe care orice copil poate să o desfăşoare chiar înainte de a merge în picioare.
Sursa: FitnessRevisited via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro