Richard Ambrose şi Jonny Phillips pot construi foarte repede şi uşor un cort de beton cu ajutorul unui material pânzat care în contact cu apa devine cel mai trainic refugiu. În forma lui iniţială, materialul este foarte flexibil, poate capăta orice formă şi rezistă cu succes la inundaţii sau la incendii. În doar 24 ore, doi oameni pot ridica o locuinţă provizorie şi foarte rezistentă de aproximativ 25 metri pătraţi.
„Pânza de beton” este o ţesătură impregnată cu particule de beton, care în contact cu apa se întăreşte, transformându-se într-o structură dură. Materialul de exterior este asemeni celui utilizat la corturi iar în interior se foloseşte material impermeabil, steril şi termoizolant. Între cele două straturi se află o cameră vidată care se umple cu aer atunci când cortul este gata pentru a fi ridicat.
Acest material revoluţionar poate contribui la construcţia unor spitale sterile sau pentru construirea de locuinţe – corturi în cazul producerii unor dezastre naturale.
O mulţime de oameni din diferite zone ale globului şi-au pierdut locuinţele şi ce este mai grav au rămas fără apă, medicamente sau hrană. Aceste corturi de beton pot reprezenta o soluţie temporară perfectă pentru ca oamenii să nu rămână practic sub cerul liber.
Sursa: National Geographic via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro