Fotbalul este poate cel mai iubit dintre sporturi, fiind practicat atât de adulţi, cât şi de copii deopotrivă. De le puştii de numai câţiva ani şi până la persoanele de vârsta a treia, cu toţii simt o mare bucurie în momentul în care mingea înscrie un gol.
Compania McDonalds a dorit prin aceste imagini să transmită un mesaj emoţionant şi anume că nu trebuie să ai o anumită vârstă pentru a face performanţă în fotbal, chiar dacă nu eşti pe terenul cu gazon sau în faţa porţii. Îndemânarea şi precizia paselor pe care le execută protagoniştii acestui clip ne încântă privirea şi ne fac să îndrăgim şi mai mult sportul rege – fotbalul.
Nu se poate să nu îi admirăm pe aceşti băieţi care chiar dacă practica fotbalul „pe maidan”, pasiunea şi plăcerea de a şuta la ţintă fixă sunt impresionante. Chiar şi într-un coş care se află în mişcare pe scara rulantă se poate înscrie un gol de toată frumuseţea.
Nici fetele nu se lasă mai prejos şi driblează cu multă măiestrie, făcându-i invidioşi pe toţi privitorii din preajma lor. Ce să mai spunem de acest bătrânel simpatic care ne oferă o reprezentaţie de zile mari. Nu a uitat ce scheme făcea în timpul unor meciuri memorabile, iar acum le împărtăşeşte celor tineri.
Sursa: McDonald's Corporation via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro