Reacţia adorabilă a unui labrador negru atunci când familia adoptivă îi cântă „La mulţi ani”

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Orice animal de companie pe care ne-am hotărât să îl adoptăm va căpăta statutul unui membru al familiei cu drepturi depline. Acesta va avea parte de toată atenţia şi dragostea noastră, dar mai ales se va bucura de cele mai fericite momente.

Dakota este o căţeluşă neagră ca tăciunele, însă veselă peste măsură. Bucuria de chipul ei se datorează faptului că stăpânii i-au pregătit o mare surpriză cu ocazia zilei sale de naştere. Toţi membrii familiei adoptive s-au strâns în jurul ei petru a-i face urările ce se cuveneau cu această ocazie specială.

Pe masă era aşezat un tort în formă de os pe care era scris „Happy Birthday, Dakota!” („La mulţi ani, Dakota!”), iar căţeluşa purta pe cap un coif de petrecere. În momentul în care toţi ai casei au început să-i cânte, Dakota a pornit să sară în sus de bucurie. Probabil are această reacţie adorabilă şi pentru că îşi dorea foarte mult să vadă minunăţia de tort pe care îl primise în dar.

Cei opt ani petrecuţi în sânul acestei familii au fost foarte frumoşi şi tocmai de aceea toată lumea este fericită şi plină de entuziasm. Aceste clipe deosebite trebuiau neapărat imortalizate pe camera de luat vederi!

Căţeluşa abia aşteaptă să savureze tortul delicios şi să se bucure de toată dragostea şi afecţiunea celor din jur. Relaţia pe care această căţeluşă o are cu stăpânii ei este extraordinară şi merita sa fie evidenţiată chiar şi prin intermediul acestor imagini care vor ocupa un loc de cinste în cutia cu amintiri a familiei.

Sursa: Dailymail

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume