Câinele ei se prăbuşise la pământ şi era la un pas de moarte. Până când un erou a făcut ceva uimitor

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Numai cel ce cunoaşte cele mai profunde sentimente ale unei relaţii de prietenie dintre om şi prietenul său patruped poate să înţeleagă clipele de groază prin care a trecut această tânără. În timpul unei banale plimbări în parc, Tiffany Kauth şi câinele său, un boxer de 4 ani pe nume Sugar, au avut parte de o experienţă mai puţin obişnuită. Deşi ştia că Sugar are probleme cu inima şi că orice efort îi poate fi oricând fatal, de data aceasta Tiffany a intrat în panică. Sugar a încetat să mai respire timp de 2 minute. Norocul căţelului a fost Ron Pace, un dresor de animale care se afla în imediata lor apropiere.

Acesta a observat că patrupedul nu poate să respire şi fără să stea pe gânduri, a reacţionat imediat, fără frică, aplicând o serie de procedee de resuscitare. S-a aplecat peste câinele întins la pământ, i-a deschis gura pentru a permite aerului să intre cu uşurinţă şi cu mişcări energice a apăsat ferm pentru a comprima toracele patrupedului până când acesta a dat semne de revenire. În acelaşi timp a încercat să o calmeze pe Tiffany. În cele din urmă Sugar şi-a revenit la viaţă şi a fost îmbrăţişat cu drag de stăpâna sa.

Câinii nu au posibilitatea de a apela la serviciul de urgenţă atunci când li se face rău şi nici să vorbească, cu toate că ar face-o dacă ar putea. Doar stăpânul îşi poate da seama când ceva nu este în regulă şi poate acţiona rapid.

Atunci când nu avem la îndemână nimic pentru a salva viaţa prietenului nostru drag, ar trebui să recurgem la tehnica învăţată în şcoală, dar adaptată patrupedelor. Eliberarea căilor respiratorii mai întâi, însoţită de masajul cardiac pot salva în multe cazuri viaţa prietenului nostru canin până la sosirea medicului veterinar.

Ştim cu toţii că resuscitarea cardio-respiratorie salvează nenumărate vieţi. Dar câţi dintre noi ştim că această tehnică poate salva, de asemenea, viaţa animalelor? Cu toţii învăţăm noţiuni de prim ajutor în caz de stop cardiac încă de pe băncile şcolii, dar câţi s-ar încumeta să aplice aceste informaţii în cazul unui animal? Mulţi poate nici nu s-ar opri să facă un asemenea lucru.

Acest câine a fost la un pas de moarte, însă, datorită primului ajutor acordat de Ron Pace, Sugar a putut fi salvat la timp. Acest lucru va fi cu siguranţă o lecţie pentru stăpâna sa, de a-şi ţine în primul rând emoţiile sub control şi de a învăţa regulile de bază dintr-un curs de prim ajutor.

Bărbatul care a luat atitudine în această situaţie poate fi considerat un adevărat erou, dat fiind faptul că nu sunt mulţi care se încumetă să aplice tehnicile de resuscitare cardio-respiratorie, reuşind astfel să salveze o viaţă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume