Ca întotdeauna, Asociaţia „Hope For Paws” răspunde cu promptitudine apelurilor primite pentru salvarea câinilor abandonaţi. Un astfel de apel a fost primit de curând pe numărul asociaţiei în legătură cu un câine care locuia într-un loc neprielnic. Acţiunea de capturare a acestuia a pus ceva probleme la început, însă în final s-a dovedit a fi un succes.
Ajunşi la faţa locului, Lisa Arturo împreună cu Eldad Hagar au stabilit un plan de acţiune corespunzător condiţiilor existente pe maidan. Pentru început, aceştia au astupat toate găurile din garduri, apoi au adus o plasă cu ajutorul căreia au încercat să prindă câinele fără stăpân.
Însă datorită dimensiunii sale, câinelui i-a fost uşor să treacă prin plasă şi în consecinţă prima acţiune a eşuat. A urmat o a doua încercare în care s-au folosit două plase suprapuse, astfel încât patrupedului să-i fie greu să scape de capcană. Câinele nu înţelegea că cei care se apropiau atât de paşnic de el erau tocmai salvatorii lui şi de aceea s-a ghemuit înspăimântat la baza gardului. Profesionalismul şi experienţa salvatorilor au dat roade şi la scurt timp câinele a acceptat cu mare uşurinţă să i se pună lesa.
În braţele Lisei, câinele se simţea în siguranţă, ba chiar a îndrăgit-o şi i-a arătat că poate dărui la rândul lui dragoste şi afecţiune. De cum l-au privit în ochi, au ştiut că este un câine inteligent, motiv pentru care i-au pus numele Einstein.
Aşa cum era normal, patrupedul a beneficiat de toate îngrijirile medicale şi de o şedinţă de înfrumuseţare, astfel că Einstein a primit o nouă înfăţişare. Chiar şi-a făcut o nouă prietenă, pe actriţa Betty White, alături de care a filmat pentru televiziune. În cele din urmă Einstein a ajuns să fie fericit, iubit şi să aibă căminul mult visat.
Sursa: Hope For Paws - Official Rescue Channel via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro