Sarea este un ingredient indispensabil şi după cum vedem în aceste imagini ea îşi găseşte utilitate nu numai la prepararea mâncărurilor dar şi pentru a rezolva mici probleme ce pot apărea în orice gospodărie. Urmărind acest filmuleţ, vom descoperi câteva trucuri în care sarea joacă rolul principal.
De câte ori nu ni s-a întâmplat ca din cauza temperaturii prea mari, pe talpa fierului de călcat să se lipească diferite materiale textile sau plastic? Presărând sare peste o hârtie de copt şi frecând circular talpa fierului de călcat pe stratul format, vom observa că fierul de călcat va fi iarăşi ca nou.
Un ou scăpat din greşeală şi care s-a împrăştiat pe blatul mesei din bucătărie va putea fi uşor curăţat dacă punem sare peste el şi îl ştergem uşor cu şerveţele de hârtie. Atunci când din întâmplare grăsimea din tigaie ia foc, un strat de sare va atenua mult flacăra şi în scurt timp o va stinge.
Sarea poate fi un degresant foarte util pentru că va curăţa foarte bine grăsimea de pe tigăile arse sau chiar alimentele pe care le-am uitat pe foc şi s-au făcut scrum. Doar un strat de sare şi puţină apă vor fi suficiente pentru a scoate vasele din nou la lumină.
Chiar şi bureţii de bucătărie care au absorbit multă grăsime şi resturi de alimente de pe vasele murdare pot fi reîmprospătaţi cu ajutorul unei cantităţi de sare. Sarea în amestec cu terebentina este utilă chiar şi la îndepărtarea petelor de pe suprafaţa căzii din baie.
Putem desfunda ţevile de scurgere dacă punem sare amestecată cu bicarbonat de sodiu în sifonul de la cadă, apoi turnăm oţet alb şi după aproximativ 15 minute apă fierbinte.
Soluţiile prezentate sunt foarte simple şi uşor de aplicat de aceea dacă aveţi astfel de probleme, vă veţi convinge singuri că sarea este într-adevăr un ajutor de încredere.
Sursa: HouseholdHacker via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro