Spectacolele de gimnastică acrobatică sunt apreciate întotdeauna la reala lor valoare şi fără îndoială fac deliciul spectatorilor care le privesc. Datorită elementelor acrobatice şi artistice care fac parte din coregrafia programului, rezultatul muncii în echipă este remarcabil.
Privindu-le pe aceste gimnaste, componente ale echipei Poloniei, ne dăm seama de valoarea lor incontestabilă datorită programul complex pe care l-au prezentat în cadrul Campionatului Mondial de Gimnastică Acrobatică organizat în 2014, în Levallois, Franţa.
Karolina Nowak, Marta Srutwa, Agnieszka Rawinis sunt cele trei gimnaste care au îmbinat cu multă graţie şi armonie elemente de gimnastică artistică şi aerobică. Piramidele pe care cele trei gimnaste le-au executat în concurs dovedesc forţa şi aptitudinile lor sportive fără de care nu ar fi strălucit pe podiumul de gimnastică. Toate trei se înţeleg din priviri iar spectacolul artistic este unul excepţional.
Muzica antrenată subliniază cu atât mai mult elementele executate cu multă precizie. Ţinuta impecabilă şi costumele viu colorate dau o notă de eleganţă şi rafinament întregii lor reprezentaţii. Nu este de mirare că echipa Poloniei s-a calificat cu un punctaj foarte bun în finala acestui campionat.
Sursa: FIG Channel via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro