Părinţii îşi iubesc necondiţionat copiii şi de fiecare dată doresc să le facă cele mai neobişnuite surprize. Tatăl din aceste imagini şi-a dorit pentru fetele lui un cadou cu totul aparte şi se pare că acest lucru i-a reuşit pe deplin.
Oricărui copil îi plac surprizele, mai ales dacă vin din partea familiei sale. Când însă aceste daruri sunt făcute cu migală de unul dintre părinţi, surpriza este cu atât mai mare. Acest tată a vrut să construiască pentru fetele lui un dormitor mai deosebit care să aducă în interiorul casei natura din exterior.
Mai întâi şi-a procurat toate materialele necesare şi apoi s-a apucat de lucru. I-au trebuit vreo 3 zile până când lucrarea să fie gata, iar dormitorul fetelor a fost transformat într-un mod uluitor. La început a construit un cadru pe suportul căruia au fost amplasate cele două saltele de dormit. Ceea ce este inedit în această lucrare este faptul că în faţa paturilor a apărut un cadru de culoare maronie având pe suprafaţa lui decupaje pentru a întruchipa doi copaci cât se poate de reali.
Şi pentru că planul presupunea existenţa a doi copaci, un hamac era elementul care nu trebuia să lipsească din ambientul camerei. În partea de jos, de o parte şi de alta a lăsat două locuri libere asemeni unor „scorburi” unde fetele se puteau juca „de-a v-aţi ascunselea” sau îşi puteau ţine jucăriile de pluş.
Totul a fost gata în ajunul Crăciunului, iar reacţia lor la vederea dormitorului minune a fost extraordinară. Fetele au fost atât de entuziasmate că nu ştiau ce să exploreze mai întâi: faptul că te poţi căţăra să dormi într-un copac, că te poţi ascunde într-o scorbură sau că te poţi legăna într-un hamac. Fabulos!
Sursa: GNDxero via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro