În regiunea Kolîma din nord-estul Rusiei, pe coasta de nord a Mării Okhotsk, muncitorii unui şantier din zona primesc adeseori vizita unui urs uriaş, însă foarte prietenos care se apropie cu multă naturaleţe de fereastra imobilului în care aceştia locuiesc. Ca un animal de companie ascultător, ursul a învăţat să întindă laba în semn de salut pentru a primi în schimb câteva fursecuri delicioase.
În mod obişnuit urşii trăiesc în zone împădurite, feriţi de privirile oamenilor şi doar atunci când sunt foarte înfometaţi se apropie atât de mult de zonele locuite. Însă ceea ce ne dat să vedem în aceste imagini întrece orice aşteptare. Nicicând nu ne-am fi gândit ca un urs de talie impresionantă să fie atât de prietenos cu oamenii încât întinde laba pentru a face cunoştinţă cu aceştia.
Acest gest nu este gratuit, ci în schimbul lui ursul primeşte din mâna oamenilor fursecuri apetisante. Se pare că pofta ursului pentru prăjiturele pe care le primeşte nu pare să se sfârşească niciodată pentru că îl vedem aici insistând de fiecare dată pentru a primi încă un desert.
În urma vizitelor repetate, ursul a învăţat să aştepte răbdător fiecare prăjiturică şi se conformează perfect cerinţelor oamenilor care îi deschis larg fereastra. Rareori ursul îşi mai pierde răbdarea de parcă ar vrea să invadeze locuinţa oamenilor, însă este oprit la timp cu o nouă strângere de „mână”.
E uimitor cum animal sălbatic, destul de violent în relaţiile cu oamenii şi nu numai, poate fi educat în aşa fel încât să se comporte atât de paşnic. Fără îndoială că ursului îi este mult mai uşor să-şi procure hrana de la fereastra oamenilor decât din habitatul lui natural, de aceea vizitele ursului au devenit o rutină.
Sursa: Алексей Трикачев via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro